Un grup de elevi din Bârlad a creat un robot care ucide virusurile și bacteriile

WhatsApp Image 2021-12-03 at 19.13.41

foto: ziarulobiectiv

Echipa de robotică Inorog a Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad a lansat robotul care ucide virusurile și bacteriile, care acționează multidirecțional. Acesta dispune de un sistem integrat de temporizare, de 3 programe a câte 15 minute, 30 de minute și 60 de minute, iar dezinfecția se face face automat.

Lampa UV a bactericidă a robotului folosește radiațiile de lungime scurtă 253nm și asigură în proporții de 99% distrugerea și stoparea înmulțirii microorganismelor care produc boli.

Nicolae Dobrovolschi, elev în clasa X-a, care s-a alăturat cu un an în urmă echipei, este cel care a venit cu ideea.

„M-am tot gândit cum să facem ceva util pentru școală, pentru comunitate, de a ajuta în lupta pentru combaterea pandemiei. Știam că lampa UV este utilă în procesul de dezinfecție, dar faptul că ea este fixă era un obstacol. Trebuia să găsim o soluție de a o afce să acționeze multidirecțional. Împreună cu ceilalți membri ai echipei am analizat toate posibilitățile și așa s-a născut partea mobilă care este, de fapt, robotul care plimbă lampa în toate direcțiile.”, a declarat Nicolae Dobrovolschi.

Robotul este alcătuit din piese aduse pe comandă din SUA, profesorul Cătălin Angheluță, fondatorul echipei de robotică, și mentor al acesteia alături de profesorii Andrei Iosub și Petrică Chiriac.

„Echipa Inorog a fost înființată pe 26 iunie 2019, iar la evenimentul de înființare, am avut onoarea de a avea alături echipa XEO din Alba Iulia care tocmai se întorsese de la faza internațională a concursului de robotică First Tech Challenge (FTC), desfășurată în Statele Unite. Echipa a primit un kit în valoare de 5000 de euro de la Asociația Nație prin Educație, partenerul FIRST pentru România. Acest kit include materialele necesare pentru construirea unui robot și o imprimantă 3D. Kit-ul este oferit gratuit cu obligativitatea echipei de a participa cel puțin 10 ani la această competiție (toate ehipele care se înscriu în concurs primesc acest kit). Materialele primite acoperă doar necesitățile de bază ale echipei. Echipele trebuie să își procure din fonduri proprii celelalte piese necesare. Materialele de prompovare, costul deplasărilor la diferite concursuri și prezentări sunt suportate din fonduri proprii obținute din donații.”, a transmis profesorul Cătălin Angheluță.

Elevii ingenioși vor realiza și alți roboți dezinfectanți pe comandă pentru orice persoană sau instituție dorește.