Un fost premier liberal îl ‘demontează’ pe Bolojan: ‘Doar taie și taxează. Astea nu sunt reforme, sunt măsuri punitive’
Un fost premier liberal critică dur politicile economice ale Guvernului și susține că măsurile actuale nu rezolvă problemele de fond, ci „pedepsesc” populația prin tăieri și taxe.
Fostul premier al României, Petre Roman, a intervenit în scandalul momentului din politica românească și a lansat un atac dur la adresa actualului prim-ministru, Ilie Bolojan, criticând modul în care sunt gestionate reformele economice.
Deși Petre Roman este cunoscut pentru rolul său din anii ’90, când a condus FSN și ulterior PD. A condus trei guverne succesive (Petre Roman I, II și III) între sfârșitul anului 1989 și octombrie 1991, din partea FSN. În a doua parte a carierei sale politice s-a apropiat de zona liberală. În 2008, acesta a aderat la Partidul Național Liberal, candidând și activând ca parlamentar pe listele PNL. Chiar și în contexte politice ulterioare, Petre Roman a afirmat că rămâne „de confesiune liberală”, motiv pentru care este asociat, în prezent, cu această orientare politică.
Într-o intervenție la România TV, Roman susține că măsurile adoptate de Guvern nu reprezintă reforme reale, ci doar soluții de moment care afectează populația.
„Astea nu sunt reforme”
Petre Roman a explicat ce înseamnă, în opinia sa, o reformă autentică și de ce actualele măsuri nu se încadrează în această categorie:
„Când se impun taxe, impozite, se taie cum se taie la cheltuieli, astea nu sunt reforme. Reformele înseamnă să ataci cauzele pentru care ai ajuns în situația să nu ai banii respectivi.”
Acesta a insistat că soluțiile reale trebuie să vizeze problemele de fond:„Astea sunt reformele: să ataci cauzele, să ataci situațiile, să conduci lucrurile acolo unde constați că realitatea trebuie schimbată, trebuie așezată pe o altă bază.”
„Îi pedepsim pe români, nu pe vinovați”
Fostul premier acuză că măsurile actuale sunt, în esență, punitive:
„Deocamdată nu vorbim de reforme. Vorbim doar de măsuri de a tăia cheltuieli, de a introduce taxe și impozite. Astea sunt punitive, pedepsim.”
Roman spune că efectele sunt resimțite de populație, nu de cei responsabili:
„Nu-i pedepsim pe cei care au condus la situația aceasta, îi pedepsim pe marea masă, marea majoritate a românilor.”
„Vreau să văd un plan, nu ceartă”
Petre Roman îi cere premierului să schimbe abordarea și să vină cu o strategie clară:
„Aș vrea să îl văd pe domnul prim-ministru că vine și prezintă altceva decât acest tip de ceartă. Să spună: ‘uite, eu cred că avem următorul plan de acțiune’.”
El a subliniat că soluțiile trebuie să fie bazate pe expertiză:
„Mai întâi trebuie să se bazeze pe expertiză și pe analiză, să vină cu un asemenea plan de acțiune și să convingă atât coaliția, cât și pe români.”
„Ecuația politică este prăbușită”
Fostul premier avertizează că situația politică actuală este gravă:
„Această ecuație politică la noi este complet prăbușită în acest moment.”
Deși spune că nu mai este implicat direct în politică, Roman afirmă că rămâne profund preocupat:
„Nu sunt un om care privește lucrurile acestea imparțial. Sunt un om profund angajat, pasionat, că e țara mea.”
„Despre ce vorbim?”
În final, Petre Roman critică dur nivelul dezbaterii politice actuale:
„Nu mi-aș fi imaginat că domnul Bolojan se va angaja într-o astfel de discuție ca prim-ministru. Nu e voie așa ceva.”
Acesta a transmis un mesaj direct către clasa politică:
„Cui sunteți voi? Pentru cine sunteți acolo? Despre ce vorbim?”