Un fost polițist care a comis mai multe spargeri în Iași a fost arestat din nou pentru 30 de zile după ce a alimentat cu combustibil și a „uitat” să platească

politia noaptea

Un tânăr de 24 de ani, fost polițist, a fost arestat pentru 30 de zile, pentru că a alimentat mașina cu benzină și a plecat fără să plătească. Fostul om al legii are în spate un cazier impresionant.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bârlad au reținut în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, din județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit faptul că, în data de 22 noiembrie, ora 1.20, persoanele bănuite au alimentat cu combustibil un autoturism înmatriculat în județul Vaslui și au plecat fără să plătească, prejudiciul creat fiind de peste 200 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui. Polițiștii bârlădeni i-au reținut pe cei cinci bărbați pentru 24 de ore. Aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile față de trei dintre persoanele suspectate de furt, iar pentru celelalte două persoane, printre care se numără și Iulian Mădălin Silitră, un fost polițist din Vaslui, s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.”

Iulian Mădălin Silitră a intrat în Poliţie în anul 2016 in urma unui concurs organizat de IPJ Vaslui si a demisionat in 2020. Fostul politist a fost retinut de politistii ieseni pe 22 februarie 2022 fiind suspectat de comiterea a 5 infracţiuni de furt calificat şi 4 tentative la furt calificat, comise în perioada 27 octombrie 2021 – 21 februarie 2022, din farmacii, săli de jocuri şi o unitate bancară, de pe raza municipiului Iaşi. Judecatorii ieseni l-au condamnat la 2 ani si 8 luni de inchisoare cu suspendare si la plata unui prejudiciu de 45.000 de lei.