Un fost ministru al Transporturilor a fost reținut de DNA pentru complicitate la dare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astazi, față de omul de afaceri Catalin Daniel Buse si fostul ministru al Transporturilor, Razvan Cuc pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.

Potrivit DNA, in cursul lunii septembrie 2025, Regia Autonomă Registrul Auto Român a declanșat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 23.000.000 lei cu TVA, ce are ca obiect asigurarea mentenanței echipamentelor de verificare și diagnosticare tehnică a vehiculelor.

În perioada septembrie – noiembrie 2025, afaceristul, beneficiind și de ajutorul lui Razvan Cuc, i-ar fi promis directorului general, martor în cauză, din cadrul Registrului Auto Român, cu titlu de mită, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru menționat anterior, ce urma să fie reînnoit între instituția publică și societatea al cărei administrator este primul inculpat.

Cei doi inculpați ar fi promis suma respectivă în cadrul mai multor întâlniri sau convorbiri avute cu directorul general al R.A.R., pentru ca acesta să efectueze demersurile necesare pentru desemnarea preferențială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse de către participanții la procedura de achiziție publică, precum și pentru semnarea contractului respectiv cu societatea administrată de Catalin Daniel Buse, într-un timp cât mai scurt.

Acesta ar fi promis directorului general R.A.R. că suma respectivă de bani îi va fi remisă, în tranșe, la intervale de timp de aproximativ 3-5 luni, prima tranșă urmând să fie în perioada premergătoare sărbătorii Crăciunului. Maine, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *