Un deținut din Penitenciarul Vaslui s-a spânzurat în baia din celulă, chiar în a doua zi de Paște

penitenciar vaslui

Un deținut de la penitenciarul din Vaslui a încercat astăzi să-și pună capăt zilelor. Din informațiile primite se pare că acesta ar fi intrat în baia camerei de detenție, de unde nu a mai ieșit. La un moment dat, ceilalți deținuți i-au sesizat lipsa, iar când au mers după el, l-au găsit spânzurat. Aceștia au dat imediat alarma, iar gardienii închisorii au chemat o ambulanță SMURD.

Asistentul medical de la penitenciar a început manevrele de resuscitare a bărbatului până la venirea echipajului medical, iar acestea au fost continuate de medicii ajunși la fața locului. Din fericire, bărbatul a fost readus la viață, apoi transportat la UPU Vaslui.

Potrivit medicilor, bărbatul este în stare critică.

„SAJ Vaslui a fost solicitat să intervină la penitenciarul Vaslui pentru un deținut care s-a spânzurat în baia celulei sale. A fost trimisă o ambulanță SAJ C2 cu medic. Resuscitarea fusese deja inițiată de asistentul medical de la penitenciar. S-au efectuat manevre de resuscitare avansată peste 30 de minute și s-a reușit restabilirea activității cardiace. Apoi a fost transportat în stare critică, intubat și ventilat mecanic la UPU Vaslui”, au transmis autoritățile vasluiene.