Un corp al Spitalului de Pneumoftiziologie intra in reabilitare

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei derulează începând cu anul 2023 Programul naţional de consolidare a clădirilor cu rise seismic ridicat. Programul are ca obiectiv general proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice, precum şi asigurarea funcţionalităţii acestora conform tuturor cerinţelor fundamentale şi a creşterii eficienţei energetice a acestora.
Proiectul “Consolidare si reabilitare corp Cl Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din str. Dr. L Cihac nr. 30” este eligibil şi se incadrează în categoriile de operaţiuni ale Programului national de consolidare a clădirilor cu rise seismic ridicat.
Se preconizează că, in aceasta luna va fi obţinută Autorizaţia de Construire pentru obiectivul „Consolidare şi reabilitare corp C1 Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie laşi din str. Dr. L Cihac nr. 30″. După obţinerea Autorizaţiei de Construire şi adoptarea hotărârii de aprobare a indicatorilor tehnico-economici actualizaţi precum şi de aprobare a categoriilor de cheltuieli finanţate din bugetul beneficiarului, vor putea fi Incărcate în platforma MDLPA documentele necesare pentru semnarea contractului de finantare.
Valoarea totală a obiectivului este de 50.374.817,36 lei inclusiv TVA iar durata de realizare a investiţiei de 36 de luni. Suprafaţa desfasurată este de 3813 mp. Consilierii judeteni au aprobat ieri finanţarea de la bugetul local al Consiliului Judeţean Iaşi a sumei de 28.158.485,25 lei inclusiv TVA, reprezentând categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local.