Un copil și un adult au fost răniți într-un accident rutier produs în capăt CUG

Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, despre producerea unui accident rutier în municipiul Iași, zona CUG, în care au fost implicate două autoturisme și 4 persoane.

La locul solicitării au acționat o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare (ASAS), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță. După evaluarea și acordarea primului ajutor medical la fața locului, două victime au fost transportate la spital, una dintre acestea fiind un copil.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor la autovehicule și au sablat partea carosabilă de obiectele care puneau în pericol circulația rutieră.

Politistii vor deschide un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *