Un copil de şapte ani, în stare gravă după ce a înghiţit un capac de cariocă
Un copil în vârstă de șapte ani din județul Botoșani se află în stare gravă, după ce a înghițit un capac de cariocă, care i-a blocat căile respiratorii. Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, minorul a fost găsit de echipajul medical în stare de inconștiență, în urma unei obstrucții acute a căilor aeriene cu un corp străin. Echipajul de ambulanță a intervenit de urgență, aplicând manevrele specifice de dezobstrucție și susținere a funcțiilor vitale, reușind să redea permeabilitatea căilor respiratorii și să stabilizeze pacientul. După intervenția de la fața locului, copilul a fost predat unui echipaj de terapie intensivă mobilă, fiind transportat pentru îngrijiri medicale de specialitate. Medicii continuă monitorizarea stării sale, aceasta fiind în continuare considerată una critică.