Un centru rezidențial pentru vârstnici va fi construit în Uricani

Primăria Comunei Miroslava va realiza un centru rezidențial pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici în satul Uricani. Acest lucru va fi posibil prin reabilitarea, modernizarea și dotarea unei clădiri (C20) ce a făcut parte din cadrul Fermei 7 Agromix.

Finanțarea urmează a fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Valoarea totală a investiției este de 10.277.280,62 lei, din care valoarea asigurată de la bugetul de stat este de 9.932.801,42 lei, iar valoarea finanțată de la bugetul local de 344.479,20 lei. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.

Clădirea a fost construită în jurul anului 1970, având un număr de trei niveluri (S+P+E1). Suprafața construită este 477,75 metri pătrați, iar suprafața desfășurată de 970,06 metri pătrați. Sistemul structural este format din pereți structurali din zidărie de cărămidă cu goluri verticale. Pereții interiori, de compartimentare, au grosimea de 25 centimetri, iar cei exteriori, care formează anvelopa clădirii, au grosimea de 30 centimetri. În partea superioară, pereții au o rețea de grinzi cu secțiunea de 25×40 centimetri care leagă toți stâlpișorii între ei. Din punct de vedere al izolării termice și al economiei de energie, ansamblul anvelopei clădirii studiate prezintă deficiențe prin lipsa termoizolației pereților perimetrali.

Unele degradări structurale, cum ar fi zone cu beton segregat sau armături corodate, pot fi ascunse sub finisaje, acestea nefiind vizibile până la începerea unor lucrări de consolidare și desfacerea tencuielilor și a pardoselilor.

Evaluarea tehnică a stabilit că structura din Uricani se încadrează în clasa de risc seismic II, fiind necesară efectuarea de lucrări de intervenție asupra elementelor sistemului structural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *