Un bărbat din Suceava a scăpat cu viață după ce a fost îngropat de viu. Un mal de pământ a căzut peste el. 8 ore au lucrat pompierii pentru a-l scoate

Supravieţuire miraculoasă în judeţul Suceava! Un tânăr de 30 de ani a scăpat cu viaţă după ce, în timpul unor lucrări la o fântână din localitate, a fost îngropat sub un mal de pământ. Captiv ore întregi, fără oxigen, doar o minune a făcut ca bărbatul să fie scos conştient din groapa de opt metri adâncime. 

S-a născut pentru a doua oară! Asta a simţit tânărul de 30 de ani, atunci când, după opt ore, salvatorii l-au scos în viaţă de sub pământ. Ieri, muncitorul, împreună cu alţi doi colegi, au săpat un şanţ în jurul fântânii din localitatea Pojorâta, ca să o cureţe.

Într-o fracţiune de secundă, malul de pământ s-a prăbuşit peste el. Imediat a început o luptă contra cronometru. Salvatorii s-au chinuit opt ore pentru a-i salva viaţa tânărului, ajutaţi de două buldoexcavatoare. 

După zeci de minute, în care toţi credeau că bărbatul a murit, de sub pământ s-a auzit o voce.

Maior Alin Găleată – pdc ISU Suceava: A fost găsit la o adâncime de aproximativ opt metri, fiind acoperit de un strat de piatră de peste cinci metri înălţime. 

Mihalovici Oana medic UPU Suceava: A spus că a stat chinuit şi a respirat între picioare şi auzea tot ce se întâmplă afară.

Doar o minune a făcut ca bărbatul să fie scos în viaţă, şi fără răni grave. Muncitorul a fost preluat de medici şi mai apoi transportat la spital.

Poliţiştii au deschis acum o anchetă pentru a stabili în ce circumstanţe s-a produs accidentul. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *