Un bărbat din Iași a fost reținut pentru că a violat o femeie de 83 de ani, care se afla în grija sa

Old man hands on walking stick

Old man hands on walking stick

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 17 spre 18 noiembrie a.c., un bărbat de 75 de ani ar fi violat o femeie de 83 de ani, care s-ar fi aflat în grija sa.

„Ieri, polițiștii din cadrul Secției Nr. 1, Poliție Iași, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 75 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de viol. Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constat faptul că în noaptea de 17 spre 18 noiembrie un bărbat de 75 de ani ar fi violat o femeie de 83 de ani, care s-ar fi aflat în grija sa.”, a declarat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Bărbatul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, la data de 18 noiembrie a.c., acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

Astăzi, bărbatul bănuit de comiterea faptei va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.