Un bărbat a murit, după ce a fost înjunghiat în scara blocului, în Huși

smurd-640x400

Poliţia municipiului Huşi a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani ar fi fost înjunghiat şi se află, în stare de inconştienţă, în scara unui bloc de pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Huşi. Victima a fost transportată la Spitalul municipal Huşi, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă a decedat în cursul dimineţii. La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui pentru a fi efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Întrucât în cauză există suspiciunea săvârşirii unei infracţiuni contra vieţii, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Două persoane bănuite de participarea la săvârşirea infracţiunii sesizate, bărbaţi de 30, respectiv 31 de ani, din Huşi, au fost depistate şi se află în custodia poliţiştilor.