Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri contra sumei de 6000 de euro

signal-2022-08-09-155045

Ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de mare risc în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, în luna august 2022, unul dintre inculpați s-a aprovizionat în mod repetat cu cocaină de la cel de-al doilea inculpat, drogurile fiind comercializate consumatorilor din Municipiul București.

Ieri, primul inculpatul a fost prins în flagrant după ce a vândut cantitatea de aproximativ 90 de grame cocaină contra sumei de 6000 de euro.

În urma activităților de urmărire penală efectuate în cauză a fost descoperită și ridicată cantitatea de aproximativ 800 grame cocaină, precum și sumele de 1.340 euro, circa 700 dolari și 4.000 lei, trei telefoane mobile, un cântar și instrumente pentru porționarea cocainei.

În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul B.C.C.O. Bucureşti – Serviciul Antidrog.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.