Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost mușcat de patru câini în zona Cicoarei

sf. spiridon

Un bărbat a fost transportat, ieri, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași după ce a fost mușcat de patru câini fără stăpân în zona Cicoarei.

„Pacient de sex masculin, în vârsta de 65 de ani, a fost adus în cursul zilei de ieri, 21.11, în jurul orelor 17.30, la UPU Sp. Sf. Spiridon de către echipaj SMURD-EPA din loc public pentru plăgi multiple mușcate de către patru câini fără stăpân în zona Cicoarei. Pacientul prezenta plăgi mușcate la nivel auricular stâng – cu importanța lipsa de substanță la nivelul pavilionului auricular, la nivelul regiunii maseterine și geniene stângi și plăgi escoriate la nivelul omoplaților bilateral. După consulturile de specialitate – ORL, OMF, Chirurgie Generala și Boli Infecțioase în vederea stabilirii conduitei terapeutice, pacientul a rămas internat pe clinica de ORL”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU SMURD Iași.