Un bacauan a fost prins in flagrant in Buzau cu droguri
Procurorii DIICOT Bacău au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept .
Măsura a fost luată după acesta a fost prins în flagrant pe raza municipiului Buzău în timp ce deținea și transporta cantitatea de aproximativ 230 grame canabis destinată vânzării.
De asemenea, din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada mai-iunie, inculpatul a deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc (canabis și rezină de canabis) și substanțe psihoactive (2MMC) către consumatori de pe raza județului Bacău.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.