Un avion plin cu pușcăriași periculoși va ateriza în România, săptămâna viitoare

21019973

Marea Britanie scapă de infractorii altor state, după ”divorțul” de UE.

The Independent informează că două zboruri, fiecare cu câte 30 de infractori, vor decola săptămâna viitoare din Londra spre România, respectiv Polonia. Primul avion va pleca din Londra spre România, miercuri, 13 ianuarie, urmând să aterizeze la Bucureşti. O zi mai târziu va fi rândul avionului care are ca destinaţie Varşovia. 

Acest ultim zbor este însă pus sub semnul întrebării, după ce Polonia a interzis în urmă cu două săptămâni orice zbor din Marea Britanie, din cauza temerilor legate de noua tulpină de coronavirus. Potrivit sursei citate, Guvernul de la Varşovia nu a confirmat dacă va permite acestei curse charter să aterizeze pe teritoriul Poloniei. În schimb, interdicţia de călătorie în România a fost ridicată încă de luni, 4 ianuarie. Britanicii au dat asigurări că infractorii, dar şi gardienii care îi vor escorta vor purta măşti şi mănuşi, iar înainte de a fi ridicaţi din închisoare li se va lua temperatura.

Potrivit presei britanice, acesta este însă doar începutul operaţiunilor de deportare a infractorilor. În perioada următoare, alte avioane cu infractori provenind din ţările Uniunii Europene vor decola de la Londra având ca destinaţii ţările de origine ale deţinuţilor.