Un albanez a fost prins in capitala cu 3 kg de cocaina

Procurorii DIICOT au dispus reținerea unui inculpat (cetățean străin), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

Măsura a fost luată după ce acesta a fost prins în flagrant în municipiul București în timp ce deținea pentru comercializare, în autoturismul cu care se deplasa, cantitatea de 3 kilograme cocaină (ambalată în trei pachete).

De asemenea, asupra sa au fost găsite ascunse în portochelari, două punguțe în care se aflau alte aproximativ 8 grame cocaină.

În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *