Ucrainean fără permis de conducere a încercat să mituiască poliția de frontieră

politia de frontiera

Polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de FrontierăIaşi – Sectorul Poliţiei de Frontieră Bivolari au oprit în trafic, la data de 27.03.2022, pe raza localităţii de frontieră Bivolari, judeţul Iaşi, un cetăţean ucrainean care conducea un autoturism, înmatriculat în Ucraina, fără a deţine permis de conducere. Pentru a nu-i întocmi dosar penal, acesta le-a oferit polițiștilor de frontieră o sumă de bani.

 Agenţii de poliţie din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au refuzat categoric propunerea conducătorului auto şi au anunţatşeful ierarhic, precum şi D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iași, continuând să întocmească actele de constatare a infracțiunii.

Întreaga situaţie de fapt a fost filmată cu body worn camera din dotarea unuia dintre poliţişti, iar lucrătorii S.J.A. Iaşi efectuează în prezent activităţile procedurale dispuse de către procurorul de caz.