Ucraina afirmă că, într-o singură zi, a distrus 3 avioane de luptă ale Rusiei în valoare de peste 100 de milioane de dolari
Forțele ucrainene susțin că au doborât sâmbătă două avioane de vânătoare-bombardament rusești Su-34 și un avion de vânătoare Su-35 în estul Ucrainei, a declarat șeful forțelor aeriene ale țării.
“În dimineața zilei de 17 februarie 2024, în (sectorul) estic, unitățile Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei au distrus trei avioane inamice deodată – două avioane de vânătoare-bombardament Su-34 și un avion de vânătoare Su-35“, a scris Mykola Oleshchuk pe Telegram, potrivit Reuters.
Reuters precizează faptul că nu a putut verifica aceste afirmație, care, dacă este adevărată, ar reprezenta o pierdere pentru Moscova a unor avioane de război avansate în valoare totală de peste 100 de milioane de dolari.
De când a primit sistemele avansate de apărare antiaeriană occidentale, Kievul a reușit să folosească aceste arme în așa fel încât să ajungă o amenințare din ce în ce mai mare pentru aviația Rusiei în zonele din apropierea liniilor de front.
Ucraina a anunţat duminică respingerea unei ofensive ruseşti în sectorul Zaporojie de pe frontul de sud, după retragerea forţelor ucrainene de la Avdiivka, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Armata ucraineană a afirmă că a distrus 18 blindate, dintre care trei tancuri, iar ruşii s-au retras pe poziţiile ocupate anterior.
Apărarea antiaeriană a comunicat, conform dpa, că Rusia a lansat în cursul nopţii de sâmbătă şase rachete antiaeriene S-300 modificate pentru lovirea ţintelor de la sol, o rachetă aer-sol Kh-59, care a fost interceptată, şi 14 drone Shahed, dintre care 12 au fost doborâte înainte de a ajunge la ţinte.
Comandantul aviaţiei militare ucrainene, generalul Mikola Oleşciuk, le-a transmis felicitări pentru succese subordonaţilor săi printr-un mesaj pe Telegram.