Turneul celor Trei Tenori Ieseni se incheie sambata cu o reprezentatie la Palas

Ateneul Național Iași vă invită sâmbătă 8 iulie, de la ora 20.00 la Grădina Publică Palas, la un concert care face parte din turneul național Trei Tenori Ieșeni și care marchează finalul stagiunii 2022 – 2023.

După un itinerar ce a inclus 11 orașe din țară printre care și Capitala (26 iunie – Sala Radio), a venit vremea ca cei trei soliști să bucure inimile oamenilor de acasă. Toate cele 21 de concerte susținute în această formulă, organizate atât în aer liber, cât și la Sala Unirii dar și în sălile de concerte din țară, au fost un real succes, adunând aproape 30.000 de spectatori care au aplaudat la scenă deschisă prestația celor Trei Tenori ieșeni.

Alături de Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, acompaniați de orchestra Liber Artis condusă cu măiestrie de Daniel Jinga îi regăsim cu bucurie pe invitații speciali – Irina Baianț, Andra Botez și Iulian Canaf, dar și Corul de Copii al Municipiului Iași, dirijat de Raluca Zaharia și Corul Marii Uniri, dirijat de Mădălin Munteanu!

Concertul are ca țintă apropierea publicului spectator de muzică clasică și promovarea acesteia în rândul comunității prin abordarea unui repertoriu variat – de la arii celebre de operă la canzonette și prin prezența invitaților speciali din lumea artistică. Concertul este urmat de un foc de artificii pentru celebrarea închiderii unei stagiuni pline de evenimente organizate pentru comunitatea ieșeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *