Turisti italieni refuzati de taximetristii de la Aeroportul din Iasi. Cursa era prea scurta.

taximetristi

Doi turisti din Italia care au aterizat la Iasi pentru un city break in capitala Moldovei au fost refuzati de taximetristi sa fie dusi in Piata Unirii cu pretextul ca distanta este prea scurta. S-a intamplat ieri, la o ora de trafic intens in zona Aeroportului. Dupa ce a aflat despre patania lor, directorul aeroportului Romeo Vatra s-a oferit sa-i duca el pe turisti in centru.

Acesta a anuntat ca va introduce un regulament pentru taximetristi si doar cei acreditati vor putea oferi servicii de taximetrie din zona aerogarii.

„Din discutii, am aflat ca sunt veniti intr-un city break la Iasi, ca au auzit de Iasi ca este un oras frumos, ce merita a fi vizitat, iar preturile sunt foarte avantajoase. Care este prima impresie pe care si-o fac putinii turisti in momentul in care ajung in Iasi si nu reusesc sa ia un taxi pana in oras? Modul in care inteleg unii taximetristi sa isi faca treaba lasa mult de dorit, fiind un fenomen pe care il am in vizor de cand am venit la Aeroport. Noaptea, au obiceiul sa ‘agate’ clientii in terminal, cauta pasagerii care au nevoie sa ajunga in localitati mai indepartate, nerespectind regula de a sta in masina si de a lua comenzile in ordinea in care apar clientii. Trebuie sa mentionez ca Aeroportul Iasi nu are niciun contract sau protocol cu firmele de taximetrie locale sau cu firme de transport local. Am o veste proasta pentru taximetristii care se dau zmei pe aeroport. Ii cunoastem. De cateva saptamani ii monitorizam si centralizam pe toti cei care pleaca de la masina si cauta clienti prin terminale si pe cei care refuza clienti. Baza de date cu numerele de inmatriculare ale masinilor lor este la zi. Pana la finalul lunii noiembrie vom propune un regulament de acreditare si operare servicii de taximetrie la aeroport. Taximetristii care au calcat stramb pana la data aprobarii regulamentului, vor trebui sa isi caute alte locuri de abordat clienti.Pe turistii italieni i-am adus in Piata Unirii, free ride din partea aeroportului, recomandandu-le locuri pe care le pot vizita, ce restrictii legate de covid sunt in vigoare in Iasi si insistand sa nu rateze expozitia de flori de toamna de la gradina botanica. Sper sa aiba o experienta placuta in Iasi, sa povesteasca si altora ca se merita sa vina la Iasi, cel putin pentru un city break”, a povestit Romeo Vatra.