Tupeu maxim pentru o tânăra oprita în trafic de polițiștii din Miroslava. Era băută și nu avea permis!

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit pentru control, pe DJ 248 A în comuna Miroslava, un autoturism condus de o tânără de 29 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, tânăra a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânăra nu deține permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În baza probatoriului administrat în cauză, la tânăra bănuită de comiterea faptelor a fost reținută de polițiști, pentru 24 de ore.
Vineri, tânăra reținută a fost prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, față de aceasta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.