Tudor Ciuhodaru despre scandalul SMURD: „Nu se intampla nicaieri in Europa ca o parte a serviciului de urgenta sa tina de Ministerul de Interne iar cealalta de Ministerul Sanatatii!”

Cunoscutul medic Tudor Ciuhodaru sustine ca Romania este un caz atipic pentru Europa in privinta sistemul unic de urgenta. Asta dupa ce, Alexandru Rafila a anuntat recent ca serviciul SMURD ar trebui sa treaca in subordinea Ministerului Sanatatii. Acesta a precizat ca sistemul de medicina de urgenta nu inseamna doar SMURD iar serviciile de ambulanta si Unitatile de Primire a Urgentelor din cadrul spitalelor sunt finantate de Ministerul Sanatatii dar coordonate de Departamentul pentru Situatii de Urgenta, intr-un sistem integrat cu SMURD,
„Pacientii sunt nemultumiti, medicii sunt nemultumiti, asiguratorii sunt nemultumiti, asa ca lucrurile ar trebui schimbate in beneficiul pacientului. Nu se intampla nicaieri in lumea europeana ca o parte a serviciului de urgenta sa tina de Ministerul de Interne iar o parte sa tina de Ministerul Sanatatii. Aceste lucruri ar trebui corelate corespunzator. Eu voi insista pentru gratuitatea sistemului de sanatate, pe accesibilitatea oricarui roman in acest sistem de urgenta, sa beneficieze de medic si asistent atunci cand este nevoie de asistenta medicala de urgenta iar timpii de asteptare sa nu ajunga de noaptea mintii asa cum se intampla si acum. Moartea domnului Lazarescu, inceputa de pe o colina la alta, de la un spital la altul iar apoi continuata fara niciun fel de problema pe cerul patriei trebuie sa inceteze”, a spus medicul Tudor Ciuhodaru, europarlamentar, la Tele M Iasi Regional.
Medicul iesean cere legi si masuri clare in privinta spagii din spitale si a malpraxisului.
„Lucrurile trebuie sa fie clare si am vazut cazuri de parinti cu copii in brate care nu intra in sala de operatii ca, cineva astepta un plic de ici de colo. Conditionarea actului medical din punctul meu de vedere trebuie sa se duca la puscarie si aici se putea face ceva bine de la inceput. Te-am prins cu asa ceva, ce ai castigat in sistemul public de-a lungul timpului s-a confiscat si te duci direct la puscarie. Iar pe partea cealalta cu malpraxisul este de noaptea mintii. Principalii beneficiari sunt companiile de asigurari din sanatate pentru ca pacientii cand incearca sa dovedeasca sau sa obtina o despagubire justificata sunt foarte multe bariere dificile pentru ei„, a completat medicul Tudor Ciuhodaru.