Trump: SUA vor “prelua” Gaza, o vor nivela și vor crea “Riviera Orientului Mijlociu”

Președintele SUA, Donald Trump a declarat marți dorința ca Statele Unite să „preia” și „să dețină” Fâșia Gaza, uimind lumea cu apelul său pentru relocarea definitivă a întregii populații a enclavei de coastă.
„SUA vor prelua Fâșia Gaza și vom face și noi o treabă cu ea. O vom deține”, a spus Trump în remarcile pregătite la începutul unei conferințe de presă comune cu prim-ministrul în vizită Benjamin Netanyahu, după ce, liderii s-au întâlnit în Biroul Oval.
Au existat speculații că Trump ar folosi întâlnirea sa de marți cu Netanyahu pentru a-l îndemna să se angajeze să ducă la îndeplinire a doua fază a acordului de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor din Gaza. Premierul este sub presiunea partenerilor săi de coaliție de extremă dreaptă pentru a relua luptele la încheierea primei faze luna viitoare.
Trump a mai precizat ca “demontăm bombele neexplodate și curățăm resturile”. El nu a exclus trimiterea de trupe americane pentru a umple un vid de securitate în Gaza. De asemenea, a numit chestiunea ca fiind una umanitară, spunând că palestinienilor li se poate oferi o „bună, proaspătă, frumoasă bucată de pământ” pentru a trăi în loc să rămână pe teritoriul devastat de război.
Un oficial al Hamas a numit propunerea o „rețetă pentru a crea haos și tensiune în regiune” și a spus că oamenii din Gaza „nu vor permite ca aceste planuri să treacă”. Gruparea militantă palestiniană a guvernat teritoriul mai bine de 15 ani înainte de atacul său din 7 octombrie 2023 asupra Israelului.
Națiunile arabe au respins orice sugestie de a îndepărta palestinienii din Gaza, despre care oponenții susțin că ar echivala cu o curățare etnică. Arabia Saudită și-a reafirmat sprijinul „neclintit” pentru un stat palestinian, iar doi oficiali arabi și-au exprimat nedumerirea și îngrijorarea, spunând CNN că este „greu de înțeles și de digerat”.