Trump a explicat de ce nu le-a dat rachete Tomahawk ucrainenilor
Președintele american Donald Trump a explicat miercuri, în fața reporterilor de la Casa Albă, motivele pentru care Statele Unite nu vor furniza Ucrainei rachete de croazieră Tomahawk, în contextul războiului cu Rusia.
„Stăpânirea utilizării Tomahawk-ului necesită un proces de învățare îndelungat”, a spus Trump.
„Este o armă foarte puternică, foarte precisă, și poate tocmai asta o face atât de complexă. Dar durează un an. Este nevoie de un an de antrenament intens pentru a învăța cum să o folosești. Noi știm cum să o folosim, și nu îi vom învăța pe alții acum. Ar fi prea târziu.”
Declarațiile liderului american vin după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a lăudat decizia lui Trump de a nu trimite Ucrainei rachetele cu rază lungă de acțiune, scrie The Hill.
„Președintele are dreptate. Sistemul Tomahawk necesită luni întregi de instruire, pentru oricine altcineva în afară de soldații americani”, a declarat Rutte într-un interviu pentru CNN.
sursa observatornews.ro
