Trenurile noi de la Alstom: Primul tren din comanda de 37 de unități ajunge în România pe 2 sau 3 decembrie, anunță ARF. Cursă contra cronometru pentru punerea în circulație până pe 31 decembrie
Primul tren nou din comanda de 37 de rame electrice Alstom va fi livrat pe 2 sau 3 decembrie, a anunțat vineri, 6 octombrie, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). În vară, ARF estima că livrările de la fabrica Alstom din Polonia vor începe în iulie sau august pentru teste în Poligonul CFR de la Făurei, însă producătorul are întârzieri majore. Este un contract semnat în martie 2022 cu termen limită 31 decembrie 2023 pentru punerea primei rame în circulație, în caz contrar Ministerul Transporturilor riscă să piardă peste 300 de milioane lei, finanțare de la Comisia Europeană, după cum spunea în vară președintele ARF, Ștefan Roșeanu.
„Vizită tehnică a echipei de proiect ARF în Polonia în vederea pregătirii livrării primului tren RE-IR 1
Între 4 și 6 octombrie 2023, o delegație a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat o vizită tehnică la fabrica Alstom Konstal, de la Katowice (Polonia), în conformitate cu prevederile stabilite în contractul privind achiziția a 37 de rame electrice de lung parcurs, semnat de ARF și Alstom Ferroviaria SpA, în luna martie 2022.
Scopul principal al deplasării l-a reprezentat vizualizarea primei rame – Coradia Stream RE-IR 102 – aflată într-un stadiu avansat de producție, care urmează, după ce vor fi parcurse testele dinamice și statice, să fie livrată ARF, astfel încât acest tren să fie introdus în exploatare pe reţeaua feroviară din România/
Un capitol important al vizitei tehnice l-a constituit identificarea elementelor și stabilirea aspectelor concrete cu furnizorul, privind calendarul de livrare, autorizare și testare a vehiculelor, conform prevederilor Directivei 2016/797, în condițiile în care acesta a semnalat o serie de greutăți pe care le-a întâmpint pe lanțul de aprovizionare, fapt ce a dus la o anumită întârziere.
Cu toate aceste impedimente, se preconizează ca, pe data de 25 noiembrie 2023, firma Alstom să livreze către România primul tren din cele 37 rame electrice RE-IR1, care va sosi la București, în perioada 2-3 decembrie 2023, după care va intra în procedurile de preluare de către ARF, în vederea introducerii în exploatare comercială. După finalizarea aceastei etape, urmează ca operatorul de transport feroviar de călători – selectat prin procedură competitivă – să înceapă operarea acestui serviciu public. În perioada următoare, MTI și ARF vor derula o consultare publică pentru a stabili numele comercial al noului serviciu de transport feroviar de călători al României.