Tren cu 130 de oameni, blocat, fără căldură, după ce un fir de tensiune s-a rupt. Viscolul perturbă circulaţia feroviară
Trenul IR 1731 Galaţi-Braşov, cu aproximativ 130 de călători, este blocat pe raza judeţului Brăila, fără căldură, după ce firul de tensiune şi al pantografului s-a rupt, din cauza viscolului.
“Trenul IR 1731 Galaţi-Braşov are aproximativ 130 de călători în el, fără căldură, din cauza ruperii firului de tensiune şi a pantografului. Trenul IR 1572 Galaţi-Bucureşti Nord a fost anulat. În Staţia CF Brăila se află aproximativ 40 călători”, potrivit ISU Brăila.
Din cauza vremii, mai multe trenuri au fost afectate de pe raza judeţului Brăila transmisă de ISU Brăila: tren de marfă staţionat pe firul 2 de circulaţie între staţia CF Lacu Sărat şi Traian, rupt pantograf, se intervine de către lucrătorii CFR; trenurile R 7360 şi IR 1570 sunt staţionate în zona Staţiei CF Făurei, ambele fiind defecte, întârziere necunoscută; trenul IR 1732 este defect in zona Staţiei CF Lacu Sărat, întârziere necunoscută; trenul IR10072 Galaţi-Bucureşti staţionează în Staţia CF Brăila, aproximativ 30 de călători.
Între Brăila şi Baldovineşti, în dreptul firului 1 de circulaţie, se afla căzut un copac, iar în zona Staţiei CF Lacu Sărat, km 211+050, firul de tensiune este rupt, la faţa locului se deplasează lucrătorii CFR pentru remediere. “În acest moment, circulaţia feroviară este oprită, nu mai pleacă niciun tren pe raza judeţului Brăila din staţiile unde sunt oprite până nu se remediază defecţiunea dintre Lacu Sărat şi Traian”, transmite ISU Brăila