Trei victime decedate în accidentul mortal din Vaslui. Alte 9 persoane sunt la spital în stare gravă, trei fiind transferate la Iași

WhatsApp-Image-2022-07-11-at-21.34.47

Accident teribil, seara trecută, în localitatea Popeni, comuna Zorleni, la ieșirea spre Murgeni, din județul Vaslui. Un camion, un autoturism și un mijloc de transport cu tracțiune animală (căruță) au intrat în coliziune, în urma impactului rezultând decesul a trei persoane și rănirea gravă a altor 9 în stare gravă.

Printre victimele decedate se numără și doi copii, minori. O fetiță în vârstă de 2 ani, care a decedat la fața locului și o alta de 5 ani, care a decedat la spital, după ce a intrat în stop cardio-respirator. Din păcate, nici pentru șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 32 de ani, nu s-a mai putut face nimic, medicii declarând decesul acestuia la locul evenimentului.

Celelalte persoane implicate în accidentul rutier au fost transportate la spital, șase fiind internate la Bârlad, iar alte trei, printre care și doi copii, au fost transferate la Iași, în stare deosebit de gravă.

La data de 11.07. a.c., ora 20.22, Poliția Municipiului Bârlad fost sesizată, prin 112, despre producerea unui eveniment rutier, cu victime, pe drumul național DN 24A, în proximitatea localității Popeni, comuna Zorleni, județul Vaslui.  În urma producerii evenimentului rutier, în care a fost implicat un camion (înmatriculat în județul Vaslui), un autoturism (înmatriculat în județul Vaslui) și un atelaj cu tracțiune animală, a rezultat decesul a 2 persoane și vătămarea altor 11 persoane, ultimele fiind transportate la unitățile medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, la spital, una dintre persoanele vătămate a decedat.” au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

Revenim cu detalii!