Trei tineri au băut până s-au luat la bătaie într-un bar din Popricani și au ajuns în arest

politia_46146200

Poliţiştii ieşeni efectuează cercetări într-un dosar penal de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 26 octombrie a.c., în timp ce s-ar fi aflat la un local din comuna Popricani, un tânăr din comuna Popricani şi un tânăr din comuna Ciurea ar fi agresat fizic un alt tânăr din comuna Popricani, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 29 octombrie a.c.,  cei doi tineri bănuiţi de comiterea faptelor au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 30 octombrie a.c., aceştia vor fi prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările continuă.