Trei persoane au fost rănite într-un accident produs în cartierul Obcini din municipiul Suceava
Trei persoane au fost rănite, în această dimineață, într-un accident produs în cartierul Obcini din municipiul Suceava.
Un autoturism a derapat, a ieșit de pe carosabil și a lovit trei pietoni. Victimele sunt doi copii, de șapte și zece ani, și o femeie de 35 de ani.
Toți au fost preluați conștienți de ambulanțe și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din Suceava.