Trei morţi după ce un avion Cessna s-a prăbuşit la câteva minute după decolare, într-un cartier din Franţa

Tragedie în Franţa. Trei persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, lângă o zonă rezidenţială. La bord se afla un cuplu de pensionari şi pilotul, un prieten apropiat al celor doi, în vârstă de 77 de ani. Impactul cu solul a fost prea puternic pentru ca pasagerii să supravieţuiască.
Potrivit publicaţiei Le Parisien, accidentul s-a prdus vineri, în jurul orei 17.00, la Champhol, regiunea Eure-et-Loir. “Avionul s-a prăbușit într-un cartier rezidențial, dar nu peste o locuință”, a precizat prefectura pentru jurnaliştii francezi. Doar o mașină a fost avariată.
La bordul avionului se aflau un pilot “în vârstă de 77 de ani, foarte experimentat, fost general în armată, și un cuplu de pensionari”, a declarat pentru AFP procurorul Republicii Chartres, Frédéric Chevallier. Salvatorii au încercat să resusciteze victimele, însă fără succes.