Trei morminte preistorice, scoase la lumină pe valea Jijiei
Cercetările arheologice desfășurate în comuna Andrieșeni, județul Iași, au scos la iveală noi indicii despre comunitățile care au trăit în urmă cu mii de ani pe valea Jijiei.
Timp de o săptămână, specialiștii au analizat zona monumentelor tumulare prin metode moderne, fără intervenții asupra terenului, folosind scanări aeriene, măsurători magnetometrice și investigații geofizice.
Cercetările au vizat unul dintre cei trei tumuli vizibili din zonă, unde arheologii au realizat și săpături propriu-zise. În urma acestora, au fost descoperite trei complexe funerare care pot oferi informații noi despre ritualurile de înmormântare și modul de viață al comunităților preistorice din regiune.
Proiectul urmărește identificarea și evaluarea patrimoniului arheologic din zona de luncă a comunei Andrieșeni și este realizat de o echipă formată din specialiști ai muzeelor, universităților și instituțiilor de cercetare din Iași.
Descoperirile urmează să fie analizate în detaliu, iar rezultatele ar putea completa istoria așezărilor preistorice din nord-estul Moldovei.