Trei medii de 10 la Bacalaureat în județul Iași. Rata de promovare a examenului este de 81,07%
Rata de promovare la examenul de Bacalaureat în județul Iași, înainte de contestații, este de 81,07%, peste media națională.
Trei elevi au obținut media 10. Aceștia provin de la Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani și Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Antonina Bliorț, a declarat, pentru postul nostru de radio, că rezultatele reprezintă o performanță foarte bună a generației care a susținut examenul în acest an: ”Raportându-ne la procentele de promovabilitate, putem să spunem că generația aceasta are un procent de 84,81%, promoțiile anterioare au, într-adevăr, 31,67% promovabilitate și în felul acesta ajungem la acest procent al județului Iași din acest moment, de 81,07%. Au promovat 4.150 de candidați, dintr-un total de 5.119 candidați prezenți. Este un rezultat foarte bun al generației acesteia care a dat acum examenul de Bacalaureat. Ne onorează foarte mult și aceste note foarte mari, ale celor 3 elevi care au media maximă și care, așa cum observăm, sunt din mai multe zone și din mai multe școli ale județului Iași.”