Trei intervenții de transplant renal, la Spitalul ”Dr. C. I. Parhon” din Iași

Sharing is caring!

Trei intervenţii de transplant renal au fost efectuate în în ultimele două zile la Centrul Regional de Transplant Renal din Iaşi, au informat, marţi, reprezentanţii Spitalului “Dr.C.I.Parhon”.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului “Dr. C.I Parhon”, Ionuţ Nistor, a declarat presei că două dintre intervenţiile de transplant renal sunt de la donator aflat în moarte cerebrală, cea de-a treia fiind de la donator viu.

“Primele două intervenţii au fost efectuate ieri (luni – n.r.) iar rinichii au fost transplantaţi unor pacienţi de 52 şi 56 de ani din judeţul Iaşi şi judeţul Botoşani. Ambii pacienţi erau în program de dializă cronică de peste 6 ani. Ultima intervenţie a fost realizata astăzi. Donatorul a fost mama pacientului, 53 de ani, iar primitorul a fost băiatul de 34 de ani din judeţul Bacău”, a spus conf.univ.dr. Ionuţ Nistor.

De la începutul acestui an şi până acum, la Centrul Regional de Transplant Renal din Iași s-au efectuat 31 de astfel de intervenţii. 

shares