Trei adulți și doi copii au fost salvați de Salvamont Vrancea, alertat de un grup surprins de o ploaie torențială

296175195_606881980807241_6038852527178968626_n

Un echipaj al Serviciului Public Județean Salvamont, aflat în subordinea CJ Vrancea, a intervenit astăzi în zona Cheile Tișiței, după ce a fost solicitat telefonic de un grup de turiști rătăciți și panicați din cauza vremii extrem de nefavorabile.

După mai bine de două ore de intervenție, în condiții de viitură și ploaie torențială, echipa Salvamont Vrancea, la care s-au adăugat și doi membri ai Jandarmeriei, a reușit să dea de urma turiștilor și să-i conducă în siguranță în zona de unde plecaseră în aventură.