Transportatorii sustin ca protestele au fost generate de indiferenta guvernelor
Protestele transportatorilor și ale fermierilor care s-au extins în 24 de județe ale țãrii sunt consecința lipsei de dialog dintre Guvern și reprezentanții industriei transporturilor din ultimii ani.
Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR): “Asistãm la o situație fãrã precedent la care în mod sigur nu s-ar fi ajuns dacã implicarea Guvernului în problemele transportatorilor ar fi fost de-a lungul timpului una realã și susținutã. Ceea ce ne lipsește de multã vreme în relația dintre autoritãți și organizații reprezentative ale transportatorilor este tocmai acest dialog, care ar fi trebuit sã gãseascã o rezolvare pânã acum la problemele cu care se confruntã industria.Considerãm cãrevendicãrile protestatarilor sunt reale, chiar dacã modul de a le exprima este atipic. Revendicãrile lor se suprapun cu probleme mai vechi din domeniul transporturilor pe care noi le-am semnalat autoritãților de-a lungul anilor. Indiferența cu care guvernanții au tratat aceste probleme a amânat rezolvarea lor pânã acum, când șoferii au reacționat. Ceea ce vedem astãzi în stradã este oglinda întârzierilor în reglementare, a unei piețe a asigurãrilor dezechilibrate și a lipsei de viziune pe termen lung. Sã nu uitãm cã transporturile rutiere sunt vitale pentru economie, ele fiind cel mai mare exportator de servicii al României.”
O parte dintre revendicãrile protestatarilor au fost de mai mult timp semnalate autoritãților de cãtre UNTRR. Unele au fost rezolvate, iar la alte probleme soluțiile întârzie.
Problemele transportatorilor români semnalate de UNTRR:
- Intrarea în spațiul Schengen: Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri solicită Guvernului stabilirea unei date ferme pentru intrarea României în Schengen cu frontierele terestre în anul 2024. Aceasta reprezintă o urgență pentru transportatorii de mărfuri, în condițiile în care eficiența lor este sever afectată în prezent de timpii de așteptare extrem de mari;
- Acciza la carburant pentru transportul de marfă. În urma majorării accizei la motorină, am solicitat reluarea schemei de restituire parțială a accizei pentru operatorii de transport rutier, care au de suferit în competiția cu cei străini;
- Timpi de așteptare la frontierele UE. Am solicitat reducerea timpilor prin suplimentarea personalului vamal și prin crearea unor culoare dedicate ieșirii/ intrării în țară;
- e-CMR (scrisoare electronică de însoțire, document de control, care atestă că marfa a fost livrată în stare bună și care standardizează transportul internațional). UNTRR a solicitat folosirea e-CMRpe scară largă, în urma Convenției la care România a aderat încă din 2019. Printre beneficiile e-CMR: eficientizarea timpilor de lucru și stocarea documentelor încloud (la care au acces toate părțile interesate/implicate);
- Indemnizație de hrană pentru șoferi.Am reușit inițierea unui proiect de lege în Parlament pentru modificarea Codului Fiscal, care prevede instituirea indemnizației de hrană pentru lucrătorii mobili, cuantum al indemnizației de 50 euro/zi și majorarea plafonului neimpozabil de la 3, la 4 salarii de bază.
- Polița RCA. O asigurare obligatorie fără fluctuații mari de preț este în atribuția reglementatorului acestei piețe. Companiile de asigurări trebuie să
- ofere un RCA ieftin de bază cu opțiuni separate pentru decontare directă sau compensări pentru lipsa de utilizare a vehiculelor comerciale. Una dintre posibilitățile prin care prețul unei polițe RCA rămâne sub control este ca valoarea acesteia să fie direct proporțională cu beneficiile oferite;
- Transport agabaritic. Reducerea tarifelor la autorizațiile speciale de transport agabaritic, în contextul în care România are cele mai mari tarife față de statele vecine. Am solicitat folosirea generalizată a acestor autorizații în regim electronic;
- Criza șoferilor. Este o problemă constantă a pieței transporturilor din România care nu a primit până acum atenția autorităților. UNTRR a obținut reducerea vârstei minimea șoferilor profesioniști, de 21 la 18 ani. Pentru rezolvarea crizei șoferilor, măsura este necesară, nu și suficientă;
- Accesul șoferilor non-rezidenți în România. Am sprijinit deschiderea pieței muncii pentru aceștia, astfel încât să primească acces la școlarizare și la cursuri de specialitate înainte de a obține documentele solicitate de MAI (exemplu: permisul de ședere);
- Costul de referință. Am cerut aplicarea costului de referință în transporturile rutiere naționale ca model de calcul, după cum procedează și transportatorii francezi, cu succes. Adoptarea unui cost de referință presupune introducerea unui model de calcul al costului operațional, peste care transportatorii pot aplica marja de profit;
- Siguranța rutieră. Anul trecut UNTRR a devenit membru fondator al Coaliției pentru Siguranță Rutieră. Am solicitatsprijin guvernamental pentru creșterea siguranței rutiere, astfel încât România să scape de tristul record de a fi prima în Europa la numărul de accidente rutiere;
- Responsabilizarea și sancționarea expeditorilor de mărfuri, astfel încât aceștia să nu mai ajungă să îi pună pe transportatori în situația de a încălca legislația privind depășirea greutăților maxime admise, a dimensiunilor legale și a timpului de conducere și odihnă a șoferului;
- Măsuri pentru stimularea achiziției de autovehicule comerciale verzi.