„Transfăgărășanul Vrancei” revine în circulație
După mai bine de 20 de ani, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România este din nou deschis circulației. DN2L Soveja–Lepșa, supranumit și „Transfăgărășanul Vrancei”, a fost redeschis în urma unei ample lucrări de modernizare.
Investiția, în valoare de peste 120 de milioane de lei, a vizat reabilitarea a 16 kilometri de drum, construirea a opt viaducte și două poduri noi, precum și realizarea a aproape cinci kilometri de ziduri de sprijin pentru stabilizarea versanților într-o zonă cu risc ridicat de alunecări de teren.
Nicușor Halici, președinte CJ Vrancea:
„In Romania dureaza mai mult avizele de la ministere, de la agentii, de peste tot, decat sa construiasca asa cum au facut constructorii aproape in 2 ani. ”
Drumul fusese grav afectat de-a lungul anilor, iar pe unele porțiuni circulația era posibilă doar cu vehicule de teren. Odată cu redeschiderea lui, zona montană a Vrancei este din nou conectată direct cu DN2D și cu județul Covasna.
Ovidiu Mugurel Laicu, director DRDP Iași
„Proiectul a fost din 2015, maturizarea proiectului de care pvoestim noi: studiul de fezabilitate care este cea mai mare piesa din cadrul lantului unui obiectiv care ajunge in faza asta.”
Autoritățile estimează că noua legătură rutieră va contribui la dezvoltarea turismului, va facilita transportul pentru locuitorii din zonă și va crea noi oportunități pentru afacerile locale, transformând una dintre cele mai izolate regiuni ale județului într-un punct important de legătură între estul și centrul țării.