Tramvaiul nou de la PESA a efectuat primele teste la stradă

pesa 1

Tramvaiul “Swing” produs de Uzinele PESA a fost testat pe traseul Gară – Piaţa Unirii – Târgu Cucu – Pădurii – Tătăraşi Nord – Metalurgiei – Baza 3 – Podu Roş – Palatul Culturii – Târgu Cucu – Piaţa Unirii – Gară.

Probele au început la ora 23 şi au durat până la ora 4 dimineaţa.

Mihai Chirica, primar Iași: „Noaptea trecută, începând cu orele 23, tramvaiul nou construit de uzinele Pesa a fost scos pe străzile din municipiul Iasi. S-au făcut teste funcționale, s-a verificat capacitatea maximă de tracțiune și frânare. Toate testele au dat rezultat pozitiv, iar liniile de tramvai și peroanele sunt complet adaptate acestor tipuri de tramvaie”.