Tragedie in lumea sportului iesean. Un fost campion de scrima s-a impuscat in cap

florin-zalomir

Marele scrimer ieşean Florin Zalomir, vicecampion olimpic la Londra, în 2012, a fost găsit împușcat în cap, astăzi, luni, 3 octombrie 2022, în locuința sa din localitatea Otopeni. În vârstă de 41 de ani, Florin Zalomir era angajat al Jandarmeriei București, iar de curând divorţase, ceea ce-i face pe anchetatori să ia în calcul varianta sinuciderii.

„Astăzi, 3 octombrie, în jurul orei 8:34, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Otopeni, un bărbat este decedat în locuința sa. La fața locului, s-au deplasat polițiștii orașului Otopeni pentru efectuarea de activități din competență. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului respectiv. A fost anunțat medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență. Cazul va fi preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență, stabilirea cu exactitatea a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, este comunicatul poliției.

Florin Gelu Zalomir s-a născut în 21 aprilie 1981, la Iași. A practicat scrima de la vârsta de zece ani, la CSS „Unirea” Iași. În 1998 a cucerit o medalie de bronz la Campionatul European de juniori de la Bratislava. S-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial de cadeți în același an.

În 2006 s-a transferat la CS Dinamo București.

A cucerit de mai multe ori Campionatul Național și Cupa României, iar pe plan internațional a devenit campion european, campion mondial și vicecampion olimpic cu echipa României.

Și-a încheiat cariera de sportiv profesionist în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra, la 31 de ani, conform FRSScrima.ro.