Traficant de droguri, prins la Sunwaves

festival

În noaptea de 18 spre 19 septembrie, un tânăr a fost prins având asupra sa 157 de grame de substanțe cu efecte psihoactive și 6 grame de amfetamină, în amestec cu ketamină, pe care urma să le vândă la un festival de muzică electronică din stațiunea Olimp.

Bărbatul a fost reținut 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ieri, Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

sursă foto: unsplash