Tot mai mulți pacienți în stare gravă cu Covid, transferați în Moldova

9 pacienti infectati cu Covid si aflati in stare grava au fost trasferati in ultimele doua zile din Bucuresti in Moldova sau Ardeal. Ieri, la solicitarea lui Raed Arafat o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene Romane, configurata pentru misiuni medicale, a transportat, in regim de urgenta, pe ruta Otopeni – Bacău – Suceava – Cluj –Napoca și retur, cinci pacienți bolnavi de COVID 19.

Astazi, 4 pacienti in stare grava au fost transportati cu aceeasi aeronava de la Otopeni la Suceava. Aeronava militara a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 14.00. Echipa medicala care a monitorizat pacientii pe timpul zborului a fost formata din specialisti SMURD Bucuresti si Ministerului Apararii Nationale.