Tot mai mulți pacienți cu fracturi în UPU

upu iasi

Pe fondul ninsorilor din ultimele zile și a trotuarelor necurățate din oraș, tot mai multi ieșeni au ajuns în Unitatea de Primire a Urgențelor cu diferite fracturi, după ce au alunecat pe gheață. Cei mai norocoși au fost trimiși acasă după ce li s-a gipsat fracturile, dar mulți au avut nevoie de internare.

Aproape un sfert din ieșenii ajunși la UPU Sf. Spiridon au căzut pe gheață. Din această cauză, a crescut substanțial numărul persoanelor ajunse la spital.

„A fost una dintre cele mai grele zile de gardă din acest an, cu 250 de prezentări, deci un număr foarte mare și 20% dintre acești pacienți au fost pacienți cu traumatisme prin cădere pe gheață, pe zăpadă. Au fost fracturi diagnosticate la membrele superioare 17, jumătate dintre ele necesitând internare, restul fracturi de membre inferioare, entorse și luxații. Toate s-au rezolvat, merg către casă pacienții dar au dificultăți de a ajunge înapoi acasă așteptând fie membrii familiei, fie o ambulanță care să-i transporte la domiciliu”, a declarat dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.

Un pacient crede că în cel mai bun caz va petrece Revelionul în gips dacă va fi externat de cadrele medicale.

„Am alunecat, am căzut cred că pe vreo 10 trepte de lemn, pe partea stângă pe picioare și șoldul mi-a fost afectat grav. Primele două zile nu am simțit durere, după care s-a inflamat și din păcate cred că o să fac anul nou în gips cum s-ar zice”, a zis pacientul.

Medicii de la Spitalul “Sfântul Spiridon” sustin că de multe luni nu au avut atâtea cazuri de fracturi grave.