Toate satele din comuna Miroslava vor avea canalizare

Toti locuitorii din comuna Miroslava vor fi racordati la canalizare pana la finalul acestui an. Ultimele doua sate care nu beneficiau de aceasta facilitate au fost incluse intr-un proiect al ApaVital. La acest moment, toate satele comunei beneficiaza de apa potabila.
Satele Valea Adâncă și Horpaz vor avea pana la finalul acestui an reteaua de canalizare mult asteptata. Cele doua localitati sunt singurele din totalul de 14 sate care formeaza comuna Miroslava si care momentan nu au canalizare. Odata cu terminarea acestei proceduri, reteaua de canalizare va fi completă în cea mai dezvoltată comuna din zona Moldovei.
Dan Niță – primar Miroslava:
„La ora actuală, toate satele comunei Miroslava sunt alimentate cu apă potabilă, iar canalizarea, sperăm ca la sfârșitul anului 2022 să fie finalizate lucrările de înființare în unele sate. Noi practic, la ora actuală avem în 11 sate canalizarea și a rămas satul Valea Adâncă și Horpaz fără. Licitația care s-a făcut acum de către ApaVital, este licitația pentru canalizarea celor două sate, plus unele străzi din satul Miroslava și satul Balciu.”
Aceasta procedura a fost lansata de operatorul regional de apă și canal și vizează un contract de peste 184 milioane lei fără TVA, cea mai mare valoare a unui astfel de contract lansat de la demararea proiectului. Valoarea investiției în comuna Miroslava se ridică la 35 milioane lei.
Dan Niță – primar Miroslava
„Mai avem un proiect de canalizare pe Anghel Saligny pe care sperăm să-l obținem, iar acest proiect va completa canalizarile sau extinderile din toată comuna Miroslava. Este un proiect de 46 de milioane de lei. Proiectul care este acum în desfășurare, nu este proiectul nostru este un proiect printr-un program operațional, iar licitația a fost făcută de cei de la ApaVital. Dar ceea ce este important, este că la sfârșitul anului 2022 vom avea canalizare pe toate străzile publice din satul Valea Adâncă și satul Horpaz.”