Titlurile de stat Tezaur emise în aprilie au maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de până la 5,8 %

1-tezaur

Ministerul Finanțelor dă startul unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur, începând de luni, 4 aprilie a.c. Acestea au valoare nominală de 1 leu, sunt în formă dematerializată, au maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 4,8% și 5,8%.

„Le mulțumesc celor aproape 48.000 de români care au avut încredere în titlurile de stat TEZAUR și au investit peste 2 miliarde de lei, în primele două emisiuni din acest an. Suma reprezintă un record de la lansarea Programului. Aceasta confirmă aprecierea investitorilor, care beneficiază atât de instrumentele disponibile prin acest mecanism, cât și de avantajele pe care le oferă persoanelor fizice. Am încredere că se va confirma și în viitor succesul acestui instrument de economisire accesibil, cu dobânzi avantajoase neimpozabile și fără costuri ascunse”, a precizat dl Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 04 – 26 aprilie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;

  • Între 04 – 27 aprilie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 04 – 26 aprilie 2022 în mediul urban și 04 – 21 aprilie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.