Galati | Țigări de contrabandă descoperite în bagajele unui septuagenar

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au descoperit, ascunse în bagajele unui cetățean român, 8.800 de ţigarete diferite mărci, de provenienţă  Duty Free.

În data de 06 februabrie, în jurul orei 14.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Măstăcani, județul Galați, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau conducătorul auto și un pasager, cetățean român, în vârstă de 74 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, colegii noștri au descoperit, ascunse în bagajele pasagerului autoturismului în cauză, 8.800 (440 de pachete) de ţigarete diferite mărci, de provenienţă  Duty Free.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat pachetele de țigări dintr-o piață din municipiul Galați și intenționa să le comercializeze în localitatea de domiciliu, cu scopul obținerii de venituri suplimentare.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a țigaretelor, în valoare totală de 5.060 de lei.  În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.