Tigari de contrabanda depistate la Sculeni, ascunse in aripa unui autoturism si in spatiul rotii de rezerva

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni a descoperit, în spațiul destinat roții de rezervă și în aripa stângă a unui autoturism ţigarete, cu timbru de acciză din Republica Moldova.
În aceasta dimineata, în jurul orei 07.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni–I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, o femeie, cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, în spațiul destinat roții de rezervă și în aripa stângă, ţigarete cu timbru de acciză din Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 30.000 de lei, iar ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării.