Tezaur cu sute de monede romane găsit în județul Botoșani
O descoperire spectaculoasă a avut loc în nordul județului Botoșani, unde o simplă ieșire în natură s-a transformat într-un moment de importanță istorică. În apropiere de Darabani, un pasionat de detecția de metale a scos la lumină un tezaur vechi de aproape două mii de ani. Comoara este impresionantă: aproape 600 de monede romane din argint și șase brățări masive, unele de origine dacică, considerate extrem de rare. Obiectele au fost găsite la mică adâncime, inclusiv într-un vas ceremonial din argint. Specialiștii spun că descoperirea este una dintre cele mai importante din zonă, iar piesele ar putea oferi informații valoroase despre legăturile dintre daci și lumea romană. Tezaurul a fost predat autorităților conform legii și urmează să fie expertizat și clasat în patrimoniu. În perioada următoare, zona va fi cercetată arheologic, în speranța că ar putea ascunde și alte vestigii.
Aurel Melniciuc, Director Muzeul Județean Botoșani
„La o primă evaluare, sunt de două tipuri. Patru sunt mai recente, aș spune, de secolul II-III, sunt dacice, cel puțin din alte tezaure pe care le-am văzut similare. Dintr-o bară masivă de argint, cu anumite elemente decorative și cu capetele răsucite într-un fir de argint, cu sisteme de prindere unele dintre ele… destul de cunoscute, mai ales în zona Transilvaniei.”
Sursa: Monitorul de Botosani