Testare gratuită în 20 comune din județul Bacău pentru depistarea precoce a tuberculozei
In cadrul unui proiect desfășurat cu fonduri europene, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București va derula proiectul Screening TB – Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă în județul Bacău.
Activitățile presupun testarea gratuită a beneficiarilor eligibili și din județul Bacău, cu scopul depistării precoce a tuberculozei, dar și a altor posibile patologii (cardiomegalie, pneumonie, edem pulmonar, pneumotorax, leziuni și opacități pulmonare, etc.)
La nivelul județului Bacău, activitatea se desfășoară în 20 de unități administrative teritoriale, în luna noiembrie a acestui an și în luna ianuarie a anului următor, cu sprijinul Direcției Județene de Sănătate Publică Bacău, respectiv în Ghimeș-Făget, Dărmănești, Solonț, Pârjol, Strugari, Sănduleni, Buciumi, Căiuți, Coțofănești, Orbeni, Huruiești, Răchitoasa, Stănișești, Parincea, Ungureni, Tamași, Colonești, Odobești, Lipova, Dămienești.
Prin acest proiect se vizează accesul egal și în timp util la servicii medicale de calitate pentru toți, mai ales pentru persoanele vulnerabile
