Televiziunea publica ameninta cu retragerea Romaniei de la Eurovision

TVR vine cu noi precizari dupa felul in care EBU a gestionat situația generată de voturile exprimate de juriile naționale cu ocazia semifinalelor și a finalei concursului Eurovision 2022. Televiziunea publica sustine ca EBU a aplicat un dublu standard în cazul unor grupuri de țări ale căror voturi s-au împărțit într-un mod care ridică suspiciuni.

„În timp ce unele țări au fost penalizate, notele juraților fiind înlocuite cu note acordate de EBU – printr-un așa-numit ”algoritm” netransparent, care ridică la rândul său suspiciuni – pentru altele nu a fost aplicată nicio sancțiune. Mai grav, au beneficiat de puncte suplimentare, dirijate de EBU în numele țărilor penalizate. Impactul acestor suspiciuni asupra concursului și asupra reputației televiziunilor sancționate putea fi eliminat complet dacă EBU ar fi comunicat părților implicate îngrijorările sale de îndată ce au fost observate, adică, miercuri, 11 mai, după cea de-a doua semifinală pentru juriu. Dacă EBU ar fi comunicat, a doua zi după vot, delegațiilor vizate notele date de jurații celor șase țări și ar fi explicat convingător existența unui ”tipar de vot neregulat,” TVR ar fi avut timp să reacționeze pentru a investiga prompt acuzațiile și a corecta situația, dacă ar fi fost cazul. În acest fel, în cursul zilei de joi, 12 mai, puteam elimina orice suspiciune care plana asupra voturilor date de jurii în timpul celei de-a doua semifinale, iar în timpul galei pentru public puteau fi anunțati finaliștii pe baza notelor juraților, nu pe cele generate de ”algoritm. Acest lucru ar fi fost posibil, însă, doar dacă EBU ar fi tratat TVR ca pe un partener real și ar fi ținut cont de faptul că regulamentul Eurovision este cel ce dă independență totală juriilor naționale și că televiziunile nu pot nici afla și nici influența punctajele acordate de jurați, decât mult timp după ce au fost trimise către EBU. Astfel, TVR nu a aflat decât după finală modul în care au votat jurații români în semifinală”, a precizat TVR, intr-un comunicat de presa.

Televiziunea publica ameninta cu retragerea de la concursul Eurovision.

„În urma situației create și a prejudiciilor de imagine aduse televiziunii publice, reprezentanții TVR iau în considerare retragerea României de la edițiile viitoare ale Eurovision și acționarea în instanță a organizatorilor evenimentului”, au mai adaugat cei de la TVR.