TAROM pregătește concedieri masive. 30% dintre angajați ar urma să rămână fără loc de muncă

tarom_a310_93472400

Pandemia complică și mai mult lucrurile la TAROM, compania aeriană de stat. Sub presiunea reducerii numărului de curse și de călători, șefii TAROM se văd obligați să apese într-un final pedala restructurării, care înseamnă inclusiv disponibilizarea a circa 30% din angajați, inclusiv piloți și stewardese.

Disponibilizările vizează în special angajați din administrație, dar cel mai probabil vor fi și în rândul personalului navigant.

Primul pas a fost făcut prin declanșarea procesului de plecări voluntare. Astfel, angajații dispuși să plece au primit salarii compensatorii. Până acum, aproximativ 150 de persoane ar fi accesat această facilitate.

Oficial, pentru acest an sunt estimate pierderi de peste 300 de milioane de lei, însă gaura din bugetul companiei s-a putea adânci și mai mult în funcție de evoluția crizei sanitare. Compania ar avea șanse de revenire abia în 2024.